Săptămânile acestea se desfășoară, în toate clasele din gimnaziu, proiectul „Pot fi un coleg mai bun!”. Acesta are rolul de a descuraja fenomenul de bullying și de a spori toleranța și înțelegerea în rândul elevilor. În acest proiect s-au implicat toți profesorii din gimnaziu, precum și toți profesorii din școală de la CJRAE. Profesorul consilier școlar a desfășurat ore de consiliere de grup la clase. Elevii au primit ca temă compuneri la limba română despre bullying, au întocmit afișe și au realizat desene; de asemenea, aceștia au vizionat filmulețe pe această temă. Într-una dintre zile au fost invitați elevi de la Colegiul Economic Arad impreuna cu Florina Teaha profesorul consilier școlar de aici pentru a desfășura o activitate despre bullying, cu scopul de a avea un impact mai mare asupra elevilor. Copiii noștri au fost foarte încântați de aceștia, iar activitatea s-a dovedit a fi de mare folos, informația fiind transmisă cu o puternică influență de la elev la elev. Împreună cu ei, elevii noștri au trimis o promisiune spre cer, prin baloane cu heliu, mesajul fiind „Voi fi un coleg mai bun”. Cele mai bune desene, afișe și compuneri vor fi premiate în mod simbolic, iar toți elevii implicați vor primi diplome. Activitatea a fost realizată împreună cu Asociația „Învață Să Fii Om” care a pus la dispozitie toate materialele.
Prof. consilier Simeny Oana











Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.