Bine aţi venit la Şcoala Gimnazială ,,Mihai Eminescu" Arad!

director, prof. Aurelian Stana
director adjunct, prof. Lupea Georgiana

Istoricul Școlii Gimnaziale ,,Mihai Eminescu”

ISTORICUL ŞCOLII

  1. ETAPA 1875- 1959

Organizarea şi desfăşurarea procesului de învăţământ din Imperiul Austro - Ungar a cunoscut noi valenţe după anul 1868, odată cu intrarea în vigoare a Legii naţionalităţilor- şi a Legii învăţământului, documente care promovau, alături de şcoala de stat, şcoala confesională; acest fapt a generat în timp autonomia culturală a tuturor naţionalităţilor din imperiu şi o evoluţie istorică pozitivă a acestora în perioada de după 1918, odată cu formarea statelor naţionale în Europa Centrală şi de Est.
Aradul a fost unul dintre oraşele care a promovat învăţământul în limbile tuturor naţionalităţilor cu o reţea şcolară bogată şi diversificată, cu profesori renumiţi şi o bază materială corespunzătoare, bine susţinută de autorităţi sau de către biserici. Din această perspectivă, oraşul de pe Mureş s-a detaşat între celelalte oraşe din vestul Transilvaniei ca un centru şcolar şi cultural de prim rang.
Între şcolile maghiare, germane sau evreieşti din partea veche a oraşului, situate între Piaţa Mare, Piaţa Mihai Viteazul, cetatea Aradului şi strada Dimitrov, au funcţionat şi şcolile românilor mai numeroşi în cartierul Pârneava- Preparandia (1812), Institutul Teologic Ortodox (1822) şi Şcoala de fete. În acest spaţiu multicultural îşi începea activitatea, în anul 1875, „Şcoala de fete cu două clase” de pe strada Batthyányi- actuala stradă a Episcopiei, nr. 40- 42. Localul vechi al şcolii avea iniţial un aspect modest, el fiind construit între anii 1820- 1822, clădirea asemănându-se sub aspect arhitectural cu celelalte construcţii care se mai păstrează şi astăzi, începând de la casa cu nr. 38. Cu timpul, localul şcolii a fost extins, construindu-se încăperile dinspre stradă care asigurau şi locuinţele de serviciu pentru cadrele didactice.
În anul şcolar 1888/ 1889, Şcoala primară de fete de pe strada Batthyányi comasează administrativ  Şcoala de fete de pe strada Bisericii, unde au funcţionat o şcoală cu 7 clase şi o şcoală de băieţi cu 4 clase, ambele susţinute financiar de către oraşul Arad. În noua sa organizare, şcoala a funcţionat până în anul 1905 când s-a desfiinţat, rămânând însă în administrarea oraşului care a folosit-o doar ca locuinţă pentru învăţători. Clădirea a fost cumpărată in anul 1910 de către Episcopia Romano- Catolică de Cenad, care a delegat sarcina educaţiei fetelor din Arad călugăriţelor Ordinului Nôtre- Dame. În anul 1917 s-a demarat noul an şcolar cu toate clasele, şcoala purtând denumirea de Zárda, adică Şcoala de călugăriţe. Instituţia a asigurat o bună pregătire fetelor, fapt datorat în primul rând tactului pedagogic şi conştiinciozităţii călugăriţelor- profesoare.
Spaţiul din spatele şcolii, până in strada Octavian Goga, a fost cumpărat şi el intre anii 1915- 1916 şi a fost folosit ca şi grădină de zarzavat până la construcţia noului local.
După Marea Unire, odată cu împărţirea Episcopiei de Cenad în trei părţi- Timişoara, Szeged şi Voivodina, clădirile şi terenurile şcolii au revenit Episcopiei Romano- Catolice de Timişoara, care susţinea continuarea învăţământului de fete în limba maghiară. Beneficiind de sprijinul municipalităţii arădene, Episcopia timişoreană demarează în anul 1920 construcţia unui nou local cu patru nivele (subsol, parter şi două etaje) în curtea din spatele clădirii vechi. Obiectivul şcolar a fost finalizat în două etape: partea din stânga clădirii, în anul 1922, iar cea din dreapta, în anul 1924. Cei doi ani au marcat şi mutarea Şcolii confesionale de fete în noul local şi abandonarea celui vechi care a fost folosit în continuare ca spaţiu de locuit pentru călugăriţele – profesoare. De semnalat faptul că şcoala şi-a extins activitatea şi la copiii de vârstă mai mică organizând în clădirea din mijlocul curţii o grădiniţă condusă tot de către călugăriţele Ordinului Nôtre- Dame. De asemenea în curtea şcolii s-a organizat şi o capelă, lucru absolut firesc pentru o şcoală confesională, unde în fiecare duminică se oficia o slujbă de către un preot minorit, la care participau călugăriţele şi cadrele didactice ajutătoare. Clădirea vechii capele a rezistat timpurilor până în anul 200 când a fost demolată preventiv, datorită deteriorării.
Activitatea şcolii confesionale de fete s-a desfăşurat cu mici sincope datorate celui de-al doilea Război Mondial, până în anul 1948. Din anul1930, etajul al doilea al şcolii a fost folosit ca internat pentru fete, iar la subsol s-a amenajat bucătăria şi sala de mese. Măsura s-a dovedit a fi foarte bună, în preajma pregătirii şi declanşării celui de-al doilea război mondial. Călugăriţele au lucrat non-stop şi în timpul războiului, când au dat dovadă de curaj maxim, ascunzând în haine călugăreşti fete de etnie evreiască, iar după război fete de etnie germană. Aceste fapte sublime au rămas memorabile, dovedind o dată în plus că spiritul caritabil, dragostea faţă de om nu are limite etnice şi poate învinge forţa brutală a dictaturilor de dreapta sau de stânga.
Spre sfârşitul războiului, clădirea principală a fost transformată de către armata germană în spital militar care a fost preluat mai apoi de către ruşi şi folosit ca spital de urgenţă pentru frontul de vest. În timpul funcţionării şcolii ca spital militar, în curtea şcolii au fost înhumaţi militari germani, dar şi ruşi care au decedat din cauza rănilor suferite pe front. După război, cadavrele soldaţilor înhumaţi în curtea şcolii au fost reînhumate în Cimitirul Pomenirea.
După război, activitatea şcolară s-a reluat, călugăriţele fiind remunerate de către Inspectoratul Maghiar din Cluj, în condiţiile în care procesul de comunizare şi rusificare a ţării era în plină desfăşurare. Aplicarea reformei învăţământului din anul 1948 a dus la lichidarea învăţământului confesional, iar legea naţionalizării principalelor mijloace de producţie a avut drept urmare preluarea clădirii şi a inventarului şcolii de către statul român. O parte a corpului didactic a părăsit Ordinul Nôtre- Dame şi a depus jurământul de fidelitate faţă de statul român, continuându-şi astfel activitatea în învăţământul de stat.
Datorită  lipsei cronice a învăţătorilor calificaţi, după război, şcoala a fost transformată în Liceul Pedagogic Maghiar de Fete, formă de organizare a şcolii din strada 7 Noiembrie, care a durat până in anul 1956. Excedentul de absolvenţi ai şcolilor pedagogice, îndeosebi ai celor ale naţionalităţilor (maghiari, germani, slovaci), a dus la reorganizarea învăţământului pedagogic arădean şi la desfiinţarea Liceului Pedagogic Maghiar de Fete, locul său fiind preluat timp de un an de Liceul Maghiar de Fete, cu 10 clase. Procesul de reformă a învăţământului secundar a continuat, astfel că, din anul 1957 şi până în anul 1959, în locul Liceului de Fete a luat fiinţă Şcoala Medie nr. 4 mixtă, cu limba de predare maghiară.

  1. ETAPA 1959- 1989
Creşterea ponderii populaţiei româneşti în cartierul vechi al Aradului, ca urmare a procesului de industrializare socialistă, cât şi desfiinţarea sau reorganizarea Şcolilor Medii cu nr. 3, 4, 5 şi a Şcolii Elementare nr. 9 au dus la formarea unei noi unităţi şcolare în localul fostei Şcoli Medii nr. 4: „Şcoala Generală de 7 ani nr. 1”. Pe strada 7 Noiembrie, în vechiul local al şcolii confesionale de fete, s-au pus astfel bazele unui gimnaziu cu elevi de la clasele I- VIII care proveneau în totalitate de la cele trei şcoli medii, cât şi cu elevi de clasele I- IV de la Şcoala Elementară nr. 9, de pe strada I. C. Frimu. De menţionat că elevii proveniţi de la Şcoala Medie nr. 3 si nr. 4 aveau limba de predare maghiară, iar cei proveniţi de la Şcoala Medie nr. 5 erau în clase româneşti, astfel că încă de la început s-a constituit un nou tip de şcoală, într-un spaţiu multicultural cu trei limbi de predare. Cadrul istoric al vechiului oraş Arad, în care se aflau sediul şcolii, Catedrala Ortodoxă, Catedrala Romano- Catolică, Episcopia Aradului, Şcoala confesională greco- ortodoxă de fete, Casa Ioan Popovici- Desseanu, Casa Ştefan Cicio- Pop, contrasta cu numele străzii-  7 Noiemvrie- care trebuia să amintească oamenilor că regimul comunist de inspiraţie sovietică superviza absolut totul.
   Organizarea „şcolii de centru nr. 1”, care răspundea la numărul de telefon 3783, s-a făcut relativ rapid, în fruntea ei fiind numit, prin decizia nr. 19280 a Sfatului Popular Arad, pe postul de director, Ioan Henţiu, fost director la Şcoala de 7 ani nr. 2 Arad, om cu experienţă managerială care a deţinut anterior aceeaşi funcţie la Şcoala Elementară Sânicolaul Mic cât şi la Şcoala profesională de industrie alimentară. Primul director al şcolii a fost profesor de limba română, istorie şi constituţie, absolvent al cursurilor speciale de calificare de doi ani şi avea o vechime de treizeci de ani. Calitatea de conducător presupunea în mod imperativ implicarea în viaţa publică, astfel că tovarăşul Henţiu era absolvent al cursurilor  Facultăţii de marxism- leninism la seral şi propangandist la învăţământul de marxism- leninism pentru cadrele didactice- anul II. De asemenea, tovarăşul director activa în ARLUS, în echipe culturale, era propagandist P.M.R. şi participant la cursuri de alfabetizare.
   În jurul lui Ioan Henţiu, om modest, dinamic şi plin de iniţiativă, s-a constituit un colectiv didactic de 43 de persoane format în principal din profesorii veniţi din şcolile reorganizate sau desfiinţate: Mazilu Cecilia, Talpeş Ecaterina, Socoşan Olga, Cătineanu Maria, Matea Lenca, Marşeu Voichiţa, Grozav Lucia, Bretler Margareta, Pădureanu Viorica, Stănilă Maria, Roman Mihai, Boşcai Rafila, Putin Tatiana, Vasiliu Smaranda, Vamoşiu Elena, Princz Pavel, Marcovici Eva, Steinhübel Zoltan, Incze Irina, Stumber Francisc, Circo Stela, Lörincz Viorel, Bartl Mihai. O situaţie similară întâlnim şi la ciclul primar, unde pot fi evocaţi învăţătorii de început ai celor trei secţii cu predare în limbile română, maghiară şi germană: Rodeanu Maria, Tudorancea Gheorghina, Şiclovan Maria, Decis Didina, Steranco Cornel, Şerban Maria, Brad Berta, Ponta Romulus, Botici Iulia, Acsay Rozália, Molnar Ana, Erdei Clara, Lang Ştefan, Bognar Paraschiva, Rozenfeld Gabriela, Eisele Ioan, Friedrich Ana, Găleată Barbara, Iuga Elisabeta.
   Structura organizatorică a şcolii cuprindea încă de la început şi două posturi de director- adjunct care au fost ocupate de către învăţătorii Acsay Rozália şi Lang Ştefan. Începând cu anul şcolar 1960/ 1961 au fost promovaţi în funcţii ca directori- adjuncţi învăţătorii Rosenfeld Gabriela şi Steranco Cornel, ei ocupându-se în principal de coordonarea activităţii ciclului primar, dar cu implicare şi în ciclul gimnazial, unde au predat ore de dexterităţi (desen, muzică, educaţie fizică).
    Încadrarea şcolii cu personal didactic era corespunzătoare doar la ciclul primar, la cel gimnazial mai funcţionau încă profesori cu calificare de doi ani sau necalificaţi. Profesorii cu examen de stat la universităţi şi institute, cât şi învăţătorii, absolvenţi ai şcolilor pedagogice, aveau în marea majoritate gradul didactic definitiv sau erau stagiari. În anii ce au urmat începutului şcolii, s-a constatat o îmbunătăţire vizibilă atât a încadrării, cât şi a calificării personalului creându-se astfel premise pentru ridicarea prestigiului cât şi a gradului de atractivitate al şcolii pentru populaţia şcolară din zonă, precum şi din circumscripţiile şcolare limitrofe.
   Stabilitatea şi devotamentul personalului didactic au reprezentat o constantă în activitatea semicentenară a Şcolii nr. 1 Arad, care a făcut astfel progrese evidente în cadrul unor proiecte didactice derulate pe mai mulţi ani. În acest sens, pot fi menţionaţi directorii Henţiu Ioan, Gogu Gheorghe, Matekovits Mihály, Tănase  Eugenia, Socoşan Magdalena. Din rândul profesorilor merită a fi menţionaţi: Vamoşiu Ileana, Roz Felicia, Vasilovici Georgeta, Mazilu Cecilia, Onoiu Ana, Tonenchi Violeta, Păun cel Mic Lucia, Nosco Stela, Danciu Valeria, Vasiliu Smaranda (secţia română); Princz Pavel, Nahlik Ladislau, Pávai Gyula, Incze Irina, Steinhübel Zoltan, Băgăruş Magdalena, Pop Gizela, Péterfi Árpád, Olasz Angela, Horvath Tünde (secţia maghiară). Ataşament deosebit şi vechi state de funcţiuni au avut şi învăţătorii: Decis Didina, Steranco Cornel, Florescu Petre, Stana Maria, Ila Cornel, Pepşilă Dorina, Şiclovan Maria, Ponta Romulus, Delia Farcaş (secţia română); Lang Ştefan, Acsay Rozalia, Bognar Paraschiva, Bognar Grigorie, Kovalik Elisabeta, Rosenfeld Elisabeta, Pávai Margareta (secţia maghiară); Eisele Ioan, Karmasch Ana, Kappes Barbara, Merle Ioan, Merle Ecaterina (secţia germană).
   Pe parcursul celor peste patruzeci de ani de funcţionare a secţiei maghiare la Şcoala Generală nr. 1, s-a statuat o colaborare reală a profesorilor maghiari cu cei români, care a negat prin fapte concrete simpla impresie de coabitare instituţională. A existat dintotdeauna o emulaţie, un schimb de experienţă, începând de la conducerea şcolii şi terminând cu munca în comisii metodice şi în predarea lecţiilor la clasă. Profesori de alte specialităţi decât limba română au predat ore la secţia maghiară, exemple în acest sens fiind profesorii: Donovici Rodica (limba rusă), Cătuneanu Doina (geografie), Nosco Stela (desen), Danciu Valeria (educaţie fizică), Dumitrescu Didina (limba franceză), Onoiu Ana (limba engleză). De asemenea profesorii de la secţia maghiară, precum Incze Irina (istorie şi educaţie cetăţenească), Matekovits Mihály (matematică), Hevesi Eva (geografie), Cociuba Veronica (desen), au predat ore la secţia română.
   A existat însă, în primii ani de funcţionare a Şcolii Generale de 7 ani nr. 1 Arad, o regulă impusă cu stricteţe de către autorităţile comuniste, expresia obedienţei faţă de URSS: învăţarea de către profesori şi învăţători a limbii ruse; în acest scop, se organiza în şcoală un curs special la care erau obligaţi să participe un anumit număr de profesori şi învăţători în contul obligaţiilor de serviciu. După anul 1965, presiunea ideologică asupra personalului didactic a scăzut pe fondul relativei liberalizări a regimului comunist, în primii ani de conducere ai lui Nicolae Ceauşescu. După anul 1974, odată cu instaurarea regimului prezidenţial, s-a accentuat ofensiva ideologică din şcoală, care s-a concretizat în participarea cadrelor didactice la învăţământul politico- ideologic, la informările politice, cât şi înscrierea în rândurilor organizaţiilor U.T.C. sau P.C.R. care ocupau un loc important în organizarea şi desfăşurarea procesului de învăţământ.
   Personalul administrativ a adus la rândul său o contribuţie importantă la dezvoltarea şi afirmarea şcolii în comunitatea instituţiilor gimnaziale arădene. Secretarele: Somlo Maria, Şimăndan Etelca şi Kamensky Agneta au desfăşurat o activitate îndelungată şi fructuoasă într-o instituţie cu populaţia şcolară numeroasă şi un personal didactic pe măsură. Laborantele: Vaina Ileana, Dan Aurelia, Sălăjan Florica, Majoran Ileana s-au străduit să pregătească materiale didactice necesare orelor demonstrative, cu toate că dotarea nu a fost dintotdeauna la cel mai înalt nivel. Administratorii: Negru Eufemia şi Duşan Ilin, ajutaţi de muncitorii de întreţinere Janosy Moise, Nagy Samuil, Grecu Ioan, Kovacs Eugen şi Sărac Petru au menţinut vechiul local al clădirii, mobilierul şi instalaţia de încălzire în stare de funcţionare prin reparaţii şi revizii periodice.
    Biblioteca şcolii a beneficiat încă de la început de aportul profesorului de istorie Glück Eugen, care a girat funcţia de bibliotecar până in septembrie 1960. În anii următori, postul de bibliotecar a fost îndeplinit prin succesiune de către doamnele: Cruceru Margareta, Langa Marieta, Pârvulescu Ligia şi Drăgan Maria.
   Curăţenia şcolii a fost dintotdeauna la înălţime, datorită activităţii desfăşurate de către muncitorii de întreţinere inimoşi şi harnici: Mladin Teodor şi Mladin Catiţa, Janosy Margareta şi Janosy Moise, Negrău Ana, Hanis Elena, Blidaru Elena, Ilisie Ana, Boldog Susana, Ham Ecaterina.
   Elevii proveneau dintr-o circumscripţie şcolară ce cuprindea partea veche a oraşului Arad, delimitată de Piaţa Catedralei, Strada Dimitrov, Bulevardul Republicii şi Spitalul de copii. Extinderea ariei de şcolarizare s-a făcut în anul 1975, atunci când Şcoala Generală nr. 5, cu sediul pe Strada Mărăşeşti, a fost unită prin absorbţie cu Şcoala nr. 1. Ulterior în anul 1982, secţia maghiară de la Şcoala Generală nr. 2 Arad de pe Strada Ciocârliei a fost înglobată şi ea în Şcoala Generală nr. 1.
   Ca structură socială se poate observa că, până în anii ´80, elevii proveneau din familii de intelectuali în proporţie de 50-60 % la toate cele trei secţii, creându-se astfel o situaţie favorabilă pentru buna frecventare a şcolii şi pentru calitatea procesului de învăţământ. Construcţia noilor cartiere şi îmbătrânirea populaţiei în zonă au determinat o schimbare treptată a structurii familiilor nou mutate în locuinţele vechi, cu repercusiuni evidente în calitatea elevilor şcolii. S-au înmulţit treptat familiile cu probleme sociale, familiile dezbinate, familiile monoparentale.
   În anul şcolar 1959/ 1960 cursurile şcolii au fost frecventate de 982 de elevi, cuprinşi în 34 de clase, la toate cele trei secţii; ciclul primar avea 666 elevi, în 24 de clase, iar ciclul gimnazial 316 elevi, în 10 clase, la cele două secţii: română şi maghiară. La sfârşitul primului an şcolar au promovat în total 902 elevi - 661 la clasele I- IV şi 241 la clasele V- VIII, procentul de promovabilitate fiind de 91,8%. De subliniat exigenţa manifestată încă de la început de către corpul profesoral al şcolii, care a declarat la sfârşitul anului un număr de 13 repetenţi la clasele primare şi 11 la gimnaziu. De asemenea, un număr de 56 de elevi au fost clasificaţi corigenţi pentru toamnă, dintre care 54 de elevi la gimnaziu (22+ 15+ 17) şi 2 elevi la ciclul primar. Având în vedre faptul că şcoala era frecventată de către elevi de 3 naţionalităţi, trebuie să subliniem că procentajul acestora la nivelul şcolii se prezenta astfel: 51,2 % români, 37,8% maghiari şi 11 % germani.
   Situaţia la învăţătură, în al doilea an de funcţionare a şcolii, reprezintă o creştere valorică la clasele I- IV, unde 44,2% din cei 666 elevi aveau medii între 9 şi 10 şi 42,3% între 8 şi 7; la ciclul gimnazial mediocritatea predomina, 53,2% dintre elevi având medii între 6 şi 5 şi 31,9% medii între 8 şi 7.
   Frecvenţa pe cele două cicluri de învăţământ se situa la 95,5%, mai ridicată la clasele I-IV- 96,28% şi puţin mai scăzută la gimnaziu, 94,82%. Şcoala Generală nr.1 de şapte ani Arad avea din acest punct de vedere o situaţie bună comparativ cu alte şcoli din oraş.
   Disciplina elevilor se prezenta procentual la aceleaşi cote cu frecvenţa doar la gimnaziu, unde 94,19% dintre elevi aveau note între 10 şi 9, pe când la clasele I- IV, toţi elevii aveau note între 10 şi 9.
   La cinci ani de la înfiinţarea şcolii, în 1964, numărul elevilor a crescut de la 982 la 1077, iar a claselor de la 34 la 37, în contextul generalizării învăţământului obligatoriu de 8 ani. Anul şcolar 1964/1965 a marcat o etapă nouă în evoluţia Şcolii Generale de 8 ani nr.1 Arad, prin susţinerea examenului de absolvire de către prima promoţie de absolvenţi cu 8 clase.
   Începând cu anul şcolar 1966/ 1967, la ciclul primar se constată o afluenţă mai mare a elevilor la secţia germană, care reuşeşte să şcolarizeze un număr de 130 de elevi, faţă de cei 80 de la secţia maghiară şi 280 de la secţia română. O explicaţie ne oferă documentele şcolare care ne arată că tot mai multe familii de români preferau să-şi înscrie copiii la această secţie, cu scopul de a învăţa limba germană. Acest trend ascendent va continua atingând apogeul în anul şcolar 1989/ 1990, când la clasele cu predare în limba germană se înregistrau un număr de 235 elevi, împărţiţi în câte două clase paralele pe fiecare an de studiu.
   Statisticile ne arată că populaţia şcolară a crescut constant de la 980 elevi în anul 1970 la 1276 elevi în 1980 şi a atins apogeul în 1990, când erau înscrişi 1523  de elevi; dintre aceştia 50% erau elevii de la secţia română, 34,6% cei de la secţia maghiară şi 15,4% cei de la secţia germană.
    Din anul şcolar 1969/1970, s-a început generalizarea învăţământului de 10 ani, ocazie cu care au fost realizate primele două clase a 9-a, câte una la secţia română, cu 28 de elevi şi una la secţia maghiară, cu 24 de elevi. Elevii din cele două clase proveneau din absolvenţii de 8 clase ai şcolii, care nu au reuşit să ocupe locuri la liceele din oraş şi au optat pentru continuarea învăţământului obligatoriu în şcoala de apartenenţă.
   Şcoala Generală nr. 1 a fost, în decursul existenţei sale, o şcoală-pilot pentru învăţământul experimental, proiect demarat încă de la înfiinţarea instituţiei. Acest demers prevedea predarea pe specialităţi la clasele I- IV de către profesorii de la gimnaziu, în colaborare cu învăţătorii, la disciplinele română, matematică, geografie, istorie şi evaluarea progresului şcolar periodic prin răspunsuri orale şi scrise ale elevilor.
   Prin Ordinul M.E.I. nr. 335/1976, s-a hotărât formarea la Şcoala Generală nr. 1 a claselor de educaţie fizică cu profil de gimnastică la ciclul primar. Pentru selectarea elevilor cu aptitudini în acest domeniu s-a făcut popularizarea în presa locală, iar profesorii de educaţie fizică s-au deplasat pentru selecţie în şcolile şi grădiniţele apropiate. Elevii au beneficiat de un program special de semiinternat, ocazie cu care participau la cursuri între orele 8 - 12, după care luau masa la cantină, iar după-masă  făceau meditaţii în şcoală, până la ora 17, când participau la antrenamente la sală, sub coordonarea profesorilor de sport (Weisz Agneta şi Buruc Viorica). Experimentul s-a realizat doar cu o singură serie de la clasa I până la clasa a IV-a, după care s-a renunţat, elevii gimnaşti fiind integraţi ulterior în clase cu program normal. Rezultatele obţinute de către elevii gimnaşti au fost notabile, mulţi dintre ei reuşind să obţină premii şi distincţii naţionale şi internaţionale ce au făcut onoare instituţiei în care s-au instruit şi educat.
   Procesul de învăţământ a fost puternic ideologizat timp de 30 de ani, până în anul 1989, timp în care a purtat amprenta regimului comunist de inspiraţie sovietică şi mai apoi a regimului naţional-comunist al lui Nicolae Ceauşescu. Conţinutul şi obiectivele procesului instructiv-educativ confirmau subordonarea totală a şcolii intereselor de moment şi de perspectivă ale regimului ceauşist. La consiliile pedagogice, forumul de organizare şi conducere, s-au analizat teme specifice, ca de exemplu: „Contribuţia organizaţiei de pionieri la îmbunătăţirea disciplinei”,  „Formarea concepţiei materialist-dialectice la lecţiile de ştiinţe ale naturii”,  „Educaţia ateist-ştiinţifică şi planificarea timpului liber în zilele de duminică”, „Rolul istoriei în formarea omului nou, constructor al comunismului”.
   În proiectarea activităţii didactice, s-au stabilit obiective şi sarcini concrete, în Planul general de muncă, care aveau un caracter imperativ:
-          Acordarea unei atenţii deosebite educaţiei politice a elevilor, cu accent pe educaţia materialistă, la orele de ştiinţă ale naturii, istorie şi celelalte discipline
-          Combaterea misticismului
-          Ridicarea nivelului ideologic al cadrelor didactice
-          Participarea regulată şi documentată a cadrelor didactice la lecţiile de învăţământ politic
-          Participarea la activităţile culturale, în vederea răspândirii culturii în masele largi populare
-          Îmbunătăţirea activităţii grupei sindicale
Alături de sarcinile politice, de partid, în procesele verbale ale consiliilor pedagogice, se regăsesc o serie de obiective, care ţineau strict de realităţile vieţii sociale, de optimizarea procesului de învăţământ şi progresul şcolar:
-          şcolarizarea tuturor elevilor
-          confecţionarea şi folosirea pe scară largă la lecţie a materialului didactic
-          ajutorarea elevilor slabi la învăţătură, atât de la ciclul primar, cât şi de la cel gimnazial, cu meditaţii
-          realizarea unui front unic al personalului didactic, în vederea exprimării corecte a elevilor, atât oral, cât şi în scris
-          vizite la domiciliul elevilor şi propagandă pedagogică cu părinţii
-          acordarea unei atenţii deosebite spiritului de observaţie al elevului, dezvoltarea atenţiei, memoriei, imaginaţiei şi spiritului creator, a disciplinei în muncă şi comportare, cât şi formarea deprinderilor utile pentru viaţă, cultivarea dragostei şi interesului pentru frumos
Pornind de la aceste sarcini şi obiective, direcţiunea Şcolii Generale Nr.1, Consiliul de administraţie, personalul didactic şi auxiliar au organizat şi desfăşurat, în acei ani, o activitate şcolară cu un trend ascendent, reuşind să propulseze instituţia în plutonul fruntaş al învăţământului gimnazial arădean.
Programul zilnic al şcolii a fost organizat, încă de la început, pe două ture, înainte de masă – clasele gimnaziale şi o parte din ciclul primar – şi după-masă – celelalte clase primare; măsura se impunea datorită faptului că nu exista spaţiu de şcolarizare suficient pentru toate clasele care au depăşit, dintotdeauna, cifra de 30. Datorită lipsei de spaţiu şi serviciul pe şcoală a primit o importanţă deosebită, încă din acei ani s-a luat măsura accesului dimineaţa în clase la o anumită oră, eliberarea clasei pe timpul pauzei, în prezenţa profesorului şi încolonarea şi accesul ordonat al elevilor, din curtea şcolii în sălile de curs, înaintea fiecărei ore, sub directa supraveghere a profesorilor de serviciu. La rândul lor, profesorii erau ajutaţi în menţinerea ordinei de către şase elevi de serviciu, din clase ce erau nominalizate prin rotaţie, pe o perioadă determinată. A existat tradiţia, care mai apoi a devenit sarcină, ca profesorii de educaţie fizică să răspundă de ordinea în timpul pauzelor, de planificarea şi modul în care se efectua serviciul pe şcoală, cât şi de disciplina elevilor în afara şcolii. Profesorii de educaţie fizică mai răspundeau şi de momentul de gimnastică de înviorare, care avea loc în fiecare dimineaţă, înainte de intrarea elevilor la ore. Ulterior, în sarcina lor a intrat şi organizarea şi controlul patrulelor şcolare de circulaţie, care acţionau zilnic în faţa şcolii, la venirea şi plecarea elevilor. Această activitate a devenit unanim recunoscută în oraş, ea fiind necesară şi utilă atât pentru elevi, cât şi pentru şoferi şi pietoni.
La începutul orelor şi la încheierea lor, exista, în perioada regimului comunist, obligaţia intonării imnului Republicii Populare Române, iar la sfârşitul fiecărei săptămâni, sâmbăta, se intona „Internaţionala”, în scopul „întăririi internaţionalismului proletar”. Până în anul 1989, pavoazarea clădirii şcolii constituia unul din criteriile de evaluare a acesteia, la o primă vedere; neîndeplinirea acestei sarcini putea atrage critici aspre din partea organelor de control şi chiar sancţiuni pe măsură. În funcţie de perioada de evoluţie a regimului comunist şi a relaţiilor cu URSS, pavoazarea a conţinut lozinci şi portrete ale conducătorilor de partid – V.I. Lenin, Gh. Gheorghiu- Dej şi Nicolae Ceauşescu. În anii `80 , s-a ajuns ca de problema pavoazării să se ocupe o comisie specială din şcoală, care să o revizuiască periodic, în conformitate cu exacerbarea cultului personalităţii „celui mai iubit fiu al poporului român”.
Ideea de înregimentare a tuturor categoriilor socio-profesionale, importate din URSS, a pătruns, cum era firesc, şi în şcoli, astfel încât organizaţia de pionieri a ocupat un loc de prim rang şi în Şcoala Generală Nr.1, fiind susţinută de către învăţători şi profesori, în calitate de comandanţi-instructori, la fiecare clasă de elevi. Instructoarea superioară, comandantul, ocupa un loc important în ierarhia şcolii, alături de director, în cadrul Consiliului de administraţie. La începuturile şcolii şi chiar multă vreme după aceea, documentele oficiale consemnează activitatea responsabilă şi angajată a tovarăşelor profesoare Ienei Rodica şi Nosco Stela. Sarcina esenţială a organizaţiei pioniereşti din şcoală, aşa cum reiese din documentele acesteia, era aceea de „a contribui la ridicarea nivelului de învăţătură, disciplină, la formarea calităţii morale a elevilor”. În activitatea elevilor la clasă, organizaţiile pioniereşti din şcoală au alcătuit grupe de învăţătură, pentru ajutorarea elevilor cu probleme. Exemple de acest fel au fost cele de la limba franceză şi limba latină. La începutul anilor `60 era organizată sărbătorirea zilei de 7 noiembrie, care nu mai era, însă, zi liberă, ca în anii `50, ci o zi de şcoală; cu acel prilej, se organizau concursuri pe teme ca: „Viaţa şi activitatea marelui Lenin”sau concursuri literare de compuneri cu genericul „Povestiri despre Lenin”.
Organizaţia de pionieri se implica şi în planificarea timpului liber al elevilor, organizând în fiecare duminică activităţi cultural-sportive, în prezenţa a câte trei instructori-învăţători, care erau planificaţi la activităţi prin rotaţie. Pentru dezvoltarea cultului muncii şi a spiritului de întrajutorare, fiecare detaşament pionieresc al şcolii colecta fier vechi, maculatură şi material textil. De asemenea, în vederea dezvoltării spiritului de economisire, fiecare elev-pionier era îndrumat să economisească o sumă cât de mică, la Casa de Economii şi Consemnaţiuni (C.E.C.). Activitatea de economisire la C.E.C. se bucura de atenţia conducerii şcolii, care o monitoriza printr-un responsabil pe şcoală, numit din rândul personalului didactic. În anul şcolar 1963-1964, spre exemplu, în această funcţie a fost desemnată învăţătoarea Oláh Elisabeta, de la secţia maghiară. 
La nivelul şcolii, activitatea învăţătorilor şi profesorilor era organizată pe comisii metodice:

-          Comisia metodică a învăţătorilor
-          Comisia metodică a învăţământului experimental
-          Comisia metodică a diriginţilor
-          Comisia metodică de ştiinţe umane
-          Comisia metodică de ştiinţe reale
În cadrul comisiilor metodice, se promova o strânsă colaborare între învăţătorii celor trei secţii de clasele I-IV şi profesorii români şi maghiari de la gimnaziu. Pe parcursul anului şcolar 1964\1965 Incze Irina conducea comisia metodică a diriginţilor, iar responsabilii comisiei metodice de ştiinţe umane erau Vamoşiu Elena şi Princz Pavel; comisia metodică de ştiinţe reale avea la conducere profesorii de matematică Mancaş Octavian şi Pop Gizella. Această structură organizatorică pe cele patru comisii s-a menţinut întreaga perioadă între anii 1959-1989. Activitatea metodico-ştiinţifică a cunoscut o emulaţie deosebită după anul 1980, când şcoala a fost încadrată cu personal calificat, dornic de afirmare, într-o continuă competiţie pentru rezultate. Dezbaterile profesionale din comisii au avut un înalt nivel şi s-au finalizat în proiecte fezabile: problema numerelor naturale (prof. Tonenchi Violeta), verbul în limba română (prof. Roz Felicia), folosirea mijloacelor didactice moderne în lecţiile de istorie şi geografie (prof. Tănase Eugenia) etc.
Activitatea de instruire practică ocupa un loc important în instruirea elevilor, în ideea realizării principiului politehnizării. Sub îndrumarea maiştrilor instructori, Vasiliu Smaranda, Lucaciu Octavian, Puterici Dimitrie şi Kruzics Ladislau, atât fetele, cât şi băieţii executau diferite lucrări: împletituri din lână sau relon, confecţionarea de tipare pentru confecţii, mobilă de bucătărie şi jucării. Elevii erau instruiţi şi cum să-şi facă igiena corporală, curăţenia locuinţei şi cum să-şi cârpească ciorapii. Într-o anumită etapă, în anul 1963, fetele au confecţionat, împreună cu maistra-instructoare, costume populare româneşti şi maghiare. În domeniul culinar, elevii au realizat produse din carne de porc şi deserturi din fructe, pe care le-au valorificat în cadrul şcolii. Diversitatea lucrărilor efectuate la instruirea practică reprezintă dovezi indubitabile ale strădaniilor maiştrilor instructori şi ale conducerii şcolii, în vederea dezvoltării, la elevi, a aptitudinilor practic-gospodăreşti.
Între anii 1959-1989, activitatea şcolară şi extraşcolară a elevilor era atent monitorizată de conducerea şcolii şi întreg personalul didactic. Se organizau meditaţii cu elevii în şcoală, dimineaţa cu cei de la gimnaziu, iar după-masa, cu cei de la clasele I-IV, această activitate intrând în contul obligaţiilor de serviciu ale cadrelor didactice. Exista chiar indicaţia expresă ca „fiii de muncitori” să fie meditaţi de către tovarăşii profesori, probabil în ideea că părinţii acestora erau mult mai ocupaţi decât părinţii copiilor proveniţi din alte medii sociale şi nici nu aveau cunoştinţele necesare pentru a îndruma copiii la lecţii. Diriginţii claselor gimnaziale, împreună cu un membru al comitetului de părinţi pe clasă, făceau vizite la domiciliul elevilor, ocazie cu care luau contact cu mediul familial, urmărindu-se, îndeosebi, îmbunătăţirea frecvenţei la cursuri şi a igienei vestimentare şi corporale.
Şcoala a stabilit, în anii `60, o serie de reguli stricte, în privinţa timpului liber al elevilor, astfel încât s-a interzis circulaţia elevilor prin oraş după orele 19, aspect care era monitorizat de echipe mobile de profesori. Purtarea uniformei şcolare şi a cravatei de pionier, curăţenia încălţămintei şi a podoabei capilare şi batista constituiau obligaţii cotidiene ale elevilor, care erau controlate zilnic de către conducerea şcolii şi întregul personal didactic. Încă din primii ani de funcţionare a şcolii, elevii cu aptitudini speciale erau angrenaţi, în afara orelor, în activităţile cercului artistic de matematică sau sportiv, în timp ce elevii claselor I-IV frecventau corul şcolii. Ulterior, s-a creat o adevărată competiţie în domeniu, luând fiinţă cercurile de arte plastice şi foto, de literatură, de gimnastică artistică, de mecanică fină, de turism şi corespondenţă, cercul dramatic. S-au remarcat, ca îndrumători de cercuri, profesorii: Ostoici Lucia, Mancaş Octavian, Pop Gizella, Veche Constantin, Nosco Stela, Weisz Agneta, Eisele Ioan.
Baza materială a avut un rol esenţial în buna desfăşurare a procesului instructiv-educativ din şcoală. Vechimea construcţiilor, cu deosebire a celor de la stradă, cât şi gradul înalt de folosinţă al localului, pe tot parcursul zilei, au ridicat unele probleme în timpul celor 50 de ani de existenţă a şcolii. Pe măsura posibilităţilor materiale ale Primăriei Arad, s-a încercat, în timp, îmbunătăţirea acestei situaţii prin noi amenajări şi dotări. Şcoala dispunea, iniţial, în cele trei corpuri de clădiri de pe strada 7 Noiembrie, de 25 de săli de clasă,  un laborator, o sală de gimnastică, o bibliotecă şi alte încăperi mai mici, destinate personalului administrativ. Încă din anul 1952, fosta grădină de zarzavat din spatele şcolii a fost amenajată ca teren de sport, proces care a continuat şi după înfiinţarea Şcolii Generale Nr.1 de 7 ani. În anul 1969, baza materială a fost îmbunătăţită substanţial cu mobilier şi material didactic, pentru laborator. Ca urmare a unei inspecţii curente a Inspectoratului Şcolar Arad, în anul 1971, s-a făcut recomandarea construirii unei aripi noi, sau chiar renunţarea la local, deoarece s-a constatat că partea veche a ansamblului constructiv nu mai corespundea normelor igienico-sanitare şi de securitate a muncii. În cele din urmă, s-a optat pentru păstrarea locaţiei, întrucât nu s-a găsit o variantă disponibilă şi acceptabilă, în zona veche a oraşului „care dispunea de o populaţie şcolară cu care nu prea se întâmpină greutăţi, în privinţa frecvenţei elevilor şi a rămânerii acestora în urmă la învăţătură” – acest din urmă argument fiind adus autorităţilor şcolare de către directoarea Elena Grămescu. Păstrarea localului a atras după sine lucrări de investiţii, în anii următori: construirea laboratorului de chimie (1973), ridicarea unei noi săli de clasă în curtea şcolii (1975), amenajarea a două ateliere-şcoală pentru băieţi şi fete, amenajarea unui cabinet medical, a patru cabinete pe specialităţi, a unui grup sanitar, asfaltarea curţii (1975) şi introducerea încălzirii centrale (1981).
Baza materială s-a extins în anul 1975, atunci când Şcoala Generală Nr.5 de pe strada Mărăşeşti, nr.38, a fost comasată cu Şcoala Generală Nr.1, de pe strada Episcopiei, nr.40-42. Ca urmare a acestei măsuri administrative, patrimoniului şcolii i s-au adăugat încă 13 săli de clasă, o sală profesorală, două ateliere-şcoală şi o sală de sport, în curs de amenajare. În anii următori, nu s-au mai făcut alte investiţii serioase, până în anul 1989, datorită politicii de economii impuse, în toate domeniile, de către regimul comunist, în vederea lichidării datoriei externe a ţării.

C.    ETAPA 1989-1990
Căderea regimului comunist, în anul 1989, a adus schimbări importante în conţinutul, organizarea şi desfăşurarea procesului de învăţământ din România şi, implicit şi în Şcoala Generală Nr.1 de 8 ani Arad. Un prim semnal pozitiv s-a înregistrat în domeniul resurselor umane, al încadrării şcolii cu personal didactic titular, odată cu renunţarea de către autorităţile şcolare arădene la teroarea suplinirilor şi a posturilor rezervate în exces, pentru nomenclaturiştii regimului comunist. Stabilitatea personalului a generat confortul psihic atât de necesar muncii de calitate, competiţia, cât şi dorinţa de autoperfecţionare.
Creşterea numărului elevilor, după anul 1990, a determinat o creştere corespunzătoare şi a personalului didactic, astfel încât în primii ani după 1989, acesta era în jur de 73 de persoane, dintre care 32 profesori, 29 învăţători şi 2 maiştri; dintre aceştia, 65 erau titulari, 7 suplinitori calificaţi şi un suplinitor necalificat. Statisticile ne oferă date pozitive şi în privinţa gradului de calificare a personalului didactic al şcolii, a potenţialului corpului profesoral: 31 profesori şi învăţători aveau gradul didactic I, 13 gradul didactic II, 16 gradul definitiv, iar 12 erau stagiari. Progresele din acest segment al organizării procesului de învăţământ sunt cu atât mai evidente cu cât, în primii ani de funcţionare a şcolii, niciun cadru didactic nu avea gradul I şi doar directorul avea gradul didactic II, restul cadrelor fiind cu definitivatul sau suplinitori în curs de calificare.
Un element de noutate l-a constituit după 1989 prezenţa preoţilor în şcoală, ca urmare a introducerii orelor de religie la toate clasele. Timp de câţiva ani, până la pregătirea profesorilor de religie calificaţi în universităţi, în Şcoala Generală Nr.1 au suplinit, pe orele de religie, şapte preoţi de confesiune ortodoxă, catolică, protestantă şi pastori neoprotestanţi.
După anul 2000, pe fondul scăderii numărului de elevi şi, implicit, a normelor didactice (47,91 faţă de 70,8 în 1996), a scăzut şi numărul cadrelor didactice la 58. O altă explicaţie ar fi aceea a mutării secţiei maghiare în iulie 2001 la Liceul Csiky Gergely. În aceeaşi perioadă, s-a produs şi o întinerire a personalului didactic, ca urmare a pensionării mai multor învăţători şi profesori, cu vechi state de serviciu în şcoală. Din cele 52 de cadre ce activează în şcoală in anul 2011, 34 sunt profesori cu grade didactice, de la doctorat, respectiv unul, gradul I-10, gradul II-6, definitivat 16, iar 9 sunt titularii altor şcoli, cu o completare de catedră. La învăţământul primar, funcţionează 18 învăţători, dintre care 14 la secţia română şi 4 la secţia germană; dintre aceştia, 7 au gradul didactic I, 7 gradul II, 3 cu definitivatul şi o debutantă. Merită subliniată dorinţa de perfecţionare a învăţătorilor şcolii, 15 dintre aceştia desăvârşindu-şi pregătirea profesională, prin absolvirea cursului de institutori.
Personalul didactic auxiliar in 2011, este format din secretara şefă, bibliotecară, laborant şi administrator, la care se adaugă personalul nedidactic, format din 5 îngrijitoare şi un muncitor de întreţinere.
Anul şcolar 1989-1990 a marcat, din punct de vedere statistic, un record în ceea ce priveşte populaţia şcolară, înregistrându-se un număr de 1523 de elevi, repartizaţi astfel: 766 la secţia română, 522 la secţia maghiară şi 235 la secţia germană. După anul 1991, numărul elevilor a început să scadă treptat, ca urmare a mutării familiilor tinere din circumscripţia şcolară în cartierele noi sau la ţară, datorită restrângerii activităţii marilor întreprinderi industriale arădene. Îmbătrânirea populaţiei din zonă, exodul populaţiei germane, cât şi plecarea unor familii româneşti în străinătate şi reducerea natalităţii au constituit alte cauze ale scăderii numărului elevilor. Datele statistice pe anul şcolar 1996/1997 ne arată că, din cei 1378 de elevi ai şcolii, 916 frecventau secţia română, 353 secţia maghiară şi 109 secţia germană. Comparativ cu anul 1990, se observă o creştere pe ansamblu a numărului elevilor la secţia română şi scăderea sensibilă a numărului elevilor de la secţia maghiară şi îndeosebi de la cea germană,  unde, de la 8 clase în ciclul primar, s-a revenit la cele patru tradiţionale. La secţia germană mai trebuie observat că s-a redus dramatic numărul elevilor proveniţi din familii germane, în favoarea celor din familii româneşti sau chiar maghiare; afluenţa copiilor ce nu au ca limbă maternă germana se explică prin faptul că se dorea însuşirea, de la o vârstă fragedă, a acestei limbi, în contextul integrării europene a ţării. Procentual, elevii secţiei române reprezentau în anul şcolar 1996/1997, 66,4% din efectivul de elevi al şcolii, cei maghiari 25,6%, iar cei de la secţia germană 7,8%. Cele 50 de clase de elevi nu dispuneau de spaţiu suficient în cele două localuri ale şcolii din strada Episcopiei, nr.40-42 şi din strada Mărăşeşti, nr.38, având doar 41 de săli de clasă, astfel că 9 clase din învăţământul primar îşi desfăşurau cursurile după-amiaza.
La un an după mutarea secţiei maghiare, la Liceul Csiky Gergely, în anul şcolar 2001-2002, şcoala avea, în noua configuraţie, un număr de 839 elevi, la secţia română primară şi gimnazială şi la secţia primară germană. Secţia primară română şi germană dispuneau, în total, de 410 elevi, distribuiţi în 20 de clase (16+4), iar la gimnaziu, în cele 16 clase se şcolarizau 429 de elevi.
Calitatea elevilor pregătiţi la Şcoala Generală Nr.1 Arad se reflectă în rezultatele bune obţinute de către absolvenţii celor 4 clase a VIII-a la examenul de capacitate din anul şcolar 2001-2002, când 82,27 % au promovat examenul, cei mai mulţi cu note bune şi foarte bune. De asemenea, în acelaşi an, 41 de elevi, din cei 83 de participanţi la concursuri pe obiecte, au obţinut premii şi menţiuni la faza municipală şi judeţeană a olimpiadelor pe discipline de învăţământ. În anul şcolar 2003-2004, 95,43% dintre absolvenţii clasei a VIII-a au promovat examenul de capacitate, progresul şcolar fiind semnificativ, în raport cu anii anteriori.
Efectivul de elevi al şcolii a continuat să scadă, înregistrând, în anul şcolar 2007/2008, cifra de 719, din care 390 la ciclul primar şi 329 la cel gimnazial. Colectivul de elevi al şcolii este organizat în 32 de clase-18 primare (14 + 4) şi 16 gimnaziale, care îşi desfăşoară, în continuare, activitatea, pe două schimburi. Organizarea activităţii şcolare, după 1989, s-a făcut după cu totul alte principii şi a vizat alte obiective, decât cele ale epocii anterioare. S-au promovat ţinte noi, care vizează: atingerea standardelor educaţionale de către elevi, ridicarea calităţii personalului didactic, perfecţionarea management-ului şcolar şi eficienţa cu care sunt folosite resursele, calitatea curriculumului naţional şi local, calitatea activităţilor extracurriculare, modul în care curriculum-ul este pus în practică, relaţiile şcolii cu comunitatea, atitudinea elevilor faţă de educaţia pe care le-o furnizează şcoala etc. Pornind de la aceste obiective, imediat după 1989, s-au ales, în mod democratic, organele de conducere – 2 directori şi consiliul de administraţie, compus din 13 membri cu responsabilităţi bine stabilite.
A fost reorganizată şi activitatea metodică, înfiinţându-se următoarele comisii metodice:
- Comisia metodică a învăţătorilor
- Limbă şi comunicare
- Matematică şi ştiinţe
- Om-societate
- Arte şi sport, Educaţie tehnologică
- Consiliere
Pe lângă comisiile metodice, au luat fiinţă următoarele comisii de lucru:
-          Comisia pentru orientare şcolară şi profesională
-          Comisia de presă
-          Comisia de disciplină
-          Comisia culturală
 Rezultatele reorganizării activităţii şcolare nu au încetat să apară, astfel că Şcoala Generală Nr.1 Arad este cotată de ani de zile între primele unităţi şcolare gimnaziale din judeţ, evaluarea fiind făcută de către I.S.J. Arad, cu prilejul inspecţiilor tematice sau generale. Prestigiul şcolii, cât şi oferta educaţională generoasă, cu clase intensiv engleză, intensiv germană sau clasele primare cu limba maternă germană, au atras şi atrag spre noi mulţi elevi din afara circumscripţiei şcolare.
Conlucrarea cu comunitatea locală este bună, ea concretizându-se în sponsorizări obţinute de la diferite persoane fizice sau instituţii, pentru dotări şi diferite activităţi şcolare şi extraşcolare. Se realizează o bună colaborare cu Casa sindicatelor şi Teatrul de marionete, pentru buna desfăşurare a programelor culturale, de asemenea se interrelaţionează cu Biserica, Poliţia şi Pompierii. Prin Comisia de presă, se menţine o bună relaţie cu presa scrisă şi audio-vizuală, care este prezentă şi evidenţiază cu operativitate momentele importante din viaţa şcolii.
Comitetele cetăţeneşti de părinţi pe şcoală şi pe clase sunt prezenţe active în viaţa şcolii, ele manifestând întotdeauna interes şi disponibilitate pentru modernizarea condiţiilor de lucru din spaţiul şcolar, cât şi pentru procurarea de materiale didactice moderne.
Baza materială a primit o atenţie sporită din partea ordonatorului de credit, Primăria Municipiului Arad, abia după anul 1994, când s-au investit 14 489 000 lei în amenajarea unui grup sanitar modern în localul II de pe strada Mărăşeşti, cât şi în alte lucrări de întreţinere: schimbarea izolaţiei acoperişului la laboratorul de chimie (1996), înlocuirea jgheaburilor şi scurgerilor la ambele localuri, reparaţii capitale la instalaţia de încălzire. Au fost create, de asemenea, spaţii corespunzătoare pentru funcţionarea cabinetelor medicale în cele două corpuri de clădiri, de pe strada Episcopiei şi Mărăşeşti. Personalul medical, medicul Morariu Adina şi asistenta Voicilă Corina, în colaborare cu Policlinica de Pediatrie Arad, veghează la starea de sănătate a elevilor şi contribuie la orientarea lor şcolară şi profesională. Elevii beneficiază de un cabinet medical de stomatologie, deservit de Szilvester Adriana, medic stomatolog, şi asistenta Meszaros Monica. După anul 2001, baza materială s-a redus la un singur grup de clădiri, cel de pe strada Episcopiei, care deţine 25 de săli de clasă, 3 laboratoare (fizică, chimie, biologie), dotate cu mobilier modern, un cabinet de informatică, dotat cu 15 calculatoare în reţea, grupuri sanitare moderne în interiorul clădirilor şi unul în curte, recent construit (2006), pentru elevii ciclului primar, interioare recent parchetate şi zugrăvite. S-a renovat complet vechea sală de sport şi s-a amenajat şi cea de-a doua sală în subsolul clădirii vechi, alături de celelalte spaţii, în scopul exploatării la maximum a edificiului. Din anul 2007, localul şcolii, naţionalizat în anul 1948, a revenit proprietarului de drept – Episcopia Romano-Catolică de Timişoara.
Biblioteca şcolii şi-a făcut simţită prezenţa tot mai pregnant în viaţa elevilor, prin organizarea de mese rotunde, comemorarea unor evenimente istorice, expoziţii de carte, prezentarea de noutăţi editoriale, întâlniri cu personalităţi ale vieţii culturale arădene. Fondul de carte a crescut prin reactualizarea şi reorganizarea acestuia mai judicioasă, după criterii noi de biblioteconomie şi în consens cu evoluţia cursului vieţii democratice din România. Fondul de carte a crescut de la 6058 volume la începuturile şcolii, la 24155 volume, în 1996. În aceeaşi proporţie a crescut şi numărul cititorilor din rândul elevilor, de la 426 şi 2892 de cărţi citite în 1960, la 940 şi 21 555 cărţi citite în 1996. În ultimii 10 ani, pe fondul extinderii mijloacelor de informare moderne, îndeosebi a calculatorului, se observă o scădere sensibilă a numărului elevilor care solicită cărţi de la biblioteca şcolii.
Activităţile extraşcolare s-au diversificat, au devenit mai atractive, odată cu ieşirea de sub spectrul politic al înregimentării în cadrul organizaţiei de pionieri. Petrecerea timpului liber în mod plăcut şi instructiv a devenit obiectivul fundamental al conducerii şcolii, al diriginţilor şi al învăţătorilor. Locul vechilor activităţi cu teme impuse, de comemorare a unor evenimente străine de poporul român – Ziua lui V.I. Lenin sau Revoluţia bolşevică din 1917, cât şi al celor legate de cultul personalităţii lui Nicolae Ceauşescu, a fost luat de cinstirea momentelor cu reverberaţie în istoria naţională: 1 Decembrie, 24 Ianuarie, 9 Mai etc. Prin spectacole, expoziţii de carte, montaje de cântece şi versuri se marchează, an de an, 15 ianuarie, ziua patronului spiritual al şcolii, Mihai Eminescu, începând cu anul 2003, cât şi Sfintele Sărbători ale Crăciunului şi ale Anului Nou. Elevii trăiesc alături de profesori şi familii momente de maximă înălţare sufletească, organizând şi participând la spectacole cu generice semnificative: „Bat clopote cântând reîntregirea”, „Moş Ion Roată şi Unirea”, „Vine, vine Moş Crăciun”, „Eminescu – dascălul nostru naţional”etc. Formaţiile de dans ale şcolii, înfiinţate după 1990, au ajuns în scurt timp să fie recunoscute atât la nivel local şi naţional, cât şi pe plan internaţional. Echipa de dansuri româneşti şi maghiare, înfiinţată în anul 1997 din elevi ai claselor a V-a C şi a VI-a B, la iniţiativa profesoarelor Moldovean Iliţa şi Pondiche Maria şi sub îndrumarea instructorului Toma Draia, s-a distins prin rezultate deosebite la concursurile la care a participat:
-          locul I – Dans popular românesc – la concursul judeţean al formaţiilor cultural-artistice - mai 1998
-          locul I – Dans popular maghiar – la concursul judeţean al formaţiilor cultural-artistice – mai 1999
-          locul I – Dans popular românesc şi maghiar – la Festivalul folcloric al românilor din Ungaria – Mekerek – 2000
Echipa de dansuri a Şcolii Generale Nr.1 Arad a luat fiinţă în anul şcolar 1991-1992, la iniţiativa profesoarei Bătrân Georgeta şi sub îndrumarea maestrului-instructorului Viorel Nistor. Echipa a participat cu succes la o serie de manifestări naţionale şi internaţionale:
-          Festivalul folcloric „Sus la munte la Muscel” – Câmpulung Muscel -30 aprilie – 2 mai 1999
-          „Festivalul inimilor” – Timişoara – 8 iulie 2001
-          Festivalul interjudeţean „Aşa-i jocul pe la noi” – 12 decembrie 2001
-          „Zilele Aradului” – 19 septembrie 2002
-          Festivalul internaţional de dansuri populare – Oroshaza – Ungaria – 17 aprilie 1999
-          Festivalul folcloric Praga – 24-28 mai 2001
-          Festivalul internaţional de teatru francofon – spectacol de gală -1 noiembrie 2001
Corul maghiar al elevilor Şcolii Generale Nr.1 Arad „Vox Juventutis”- înfiinţat în anul 1990 de către profesoara Horvath Tűnde, s-a evidenţiat prin rezultatele deosebite obţinute la concursurile locale, naţionale şi internaţionale.
Libertatea de expresie, de răspândire a cuvântului scris, câştigată după 1989, s-a manifestat şi în şcoala noastră, prin editarea în premieră, a foii volante „Dr. Quinn”. Editarea foii a pornit de la ideea punerii la dispoziţia elevilor a unui material-suport pentru pregătirea şi desfăşurarea orelor de dirigenţie cu tematică axată pe igienă şi sănătate. „Dr. Quinn” s-a publicat în 10 numere pe an, în 9 ediţii şi, datorită accesibilităţii ei pentru toate categoriile de vârstă, a fost bine primită şi difuzată atât în şcoală, cât şi  în alte şcoli din municipiu. La împlinirea a 5 ani de la apariţie, la iniţiativa doamnei profesoare Bătrân Georgeta, coordonatorul publicaţiei, s-a editat şi o diplomă jubiliară şi un album aniversar.
Activitatea publicistică a continuat cu foaia volantă „Îngeraşul”, coordonată de profesoara Bătrân Georgeta, ea adresându-se elevilor din clasele I-VIII, ca material didactic pentru orele de religie ortodoxă. Cele două foi volante au creat o emulaţie în rândurile profesorilor şi elevilor, pregătind astfel terenul pentru editarea, în anul 2002, a primei reviste a şcolii. Revista „Tinere Condeie” s-a publicat la iniţiativa „Cercului de creaţie literară”, coordonat de către profesoara de limba română Moldovean Iliţa. Cele 9 numere apărute cu intermitenţe, între anii 2002 şi 2008, îşi propuneau publicarea şi promovarea tinerelor talente literare ale şcolii. În ultimii ani, revista şi-a îmbunătăţit atât conţinutul, cât şi ţinuta grafică, de buna tehnoredactare a revistei ocupându-se profesoara Ienciu Monica.
Între cele două serii ale revistei „Tinere Condeie”, a fost publicată revista „Clepsidra”, o revistă de istorie a elevilor, editată de către un colectiv de elevi şi profesori, condus de profesorul de istorie Sida Viorel. Publicaţia a apărut între anii 2006 şi 2007, în trei numere, a abordat subiecte din istoria naţională şi universală, bucurându-se de aprecieri deosebite din partea iubitorilor de istorie din şcoală şi din afara ei.
Şcoala Generală Nr.1 „Mihai Eminescu” Arad a dezvoltat proiecte de colaborare transfrontalieră cu alte instituţii şcolare circumscrise procesului mai larg de integrare europeană. În acest context, s-au stabilit contacte şi relaţii de colaborare cu Şcoala Generală Gedoi – Szeged (Ungaria) şi cu Şcoala Ivo Lola Ribar din Subotiča (Serbia). Colaborarea a avut ca obiective majore stabilirea de relaţii profesionale şi prieteneşti reciproce între şcoli, cunoaşterea şi promovarea valorilor culturale specifice, de către elevi şi cadre didactice şi accelerarea integrării europene a regiunii şi a României. Pe aceleaşi coordonate, s-au stabilit relaţii de parteneriat cu Collège Parc Cazes – din localitatea Florence din Franţa, prilej cu care, în decursul anilor 1996-1997, s-au efectuat câte două schimburi de experienţă cu profesori şi elevi români şi francezi. Pe parcursul vizitei făcute în Franţa, echipa de dansuri a şcolii a susţinut câteva spectacole folclorice în localităţile Florence, Lectour, Movezin. Contractele transfrontaliere ale şcolii s-au materializat în aceeaşi perioadă prin legături şi cu alte instituţii şcolare din Ungaria, de la Beckescsaba, Szeged şi Gyula. Pe parcursul anului 1998, profesorii şi învăţătorii şcolii au efectuat o vizită de documentare la Universitatea din Szeged.
Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” a dat multe generaţii de elevi foarte bine pregătiţi care, prin muncă, talent şi abnegaţie, au devenit nume de referinţă în diferite domenii de activitate. Dintre aceste personalităţi formate în semicentenara instituţie şcolară de pe strada Episcopiei, se pot aminti:
-          Bognar Levente - viceprimar municipiu Arad
-          Brad Carmen – critic de artă
-          Didilescu Florin – profesor franceză – director B.J.A. „A. D. Xenopol”
-          Florescu Codruţa – cadru universitar – Canada
-          Gagyi Pálfi Zoltán – cercetător – Institutul de Fizică Atomică Măgurele
-          Guiaş Florin – cadru universitar – Heidelberg, Germania
-          Ionel Mircea – doctor informatician - SUA
-          Krisbai Istvan – medic cercetător - Olanda
-          Matekovits Gheorghe – prof. univ. – Facultatea de Medicină- Timişoara
-          Matekovits Ladislau  - cadru universitar – Italia
-          Matekovits Mihaly – profesor matematică – inspector M.E.C.I.
-          Mărcuş Ovidiu – cadru universitar – Facultatea de Istorie „Babeş Bolyai” – Cluj-Napoca
-          Moldovean Oana – asistent europarlamentar – Parlamentul European – Bruxelles
-          Nagy Alexandru – arhitect – Arad
-          Nagy Mariana – decan – Facultatea de Ştiinţe Economice „Aurel Vlaicu”
-          Neulander Endre  - medic oftalmolog – Israel
-          Parpală Caius - inginer constructor
-          Pávai Zoltán – prof. univ. – Şef catedră Anatomie – Facultatea de Medicină şi Farmacie Tg. Mureş
-          Popa Ligia – cadru universitar – Facultatea de Medicină – Timişoara
-          Popovici Voicu – cadru universitar – Germania
-          Suss Stefan – inginer – Şef Centru Internet – Europa Centrală
-          Ungureanu Dan Vasile – avocat
Sportivi :
-          Covaci Constantin – campion naţional gimnastică – lotul olimpic
-          Cojocaru Georgeta – campioană europeană la tenis de masă
-          Eberle Emilia  - multiplă campioană naţională, mondială şi olimpică la gimnastică
-          Gag Andrei – campion naţional juniori – atletism
-          Mihuţ Urzică Liana – campioană naţională şi internaţională  la tenis de masă
Lista personalităţilor care au absolvit cursurile Şcolii Gimnaziale „Mihai Eminescu” este cu siguranţă mult mai bogată; ea se opreşte, însă, la aceste nume, datorită lipsei de informaţie în privinţa traseului profesional al foştilor noştri elevi.
În cei 50 de ani de activitate, şcoala şi-a câştigat un loc de frunte în învăţământul arădean, într-un spaţiu multicultural de tradiţie, cu o încărcătură istorică deosebită. Vechimea şi prestigiul instituţiilor şcolare existente până în anul 1959 au obligat Şcoala Generală 1 la menţinerea şi ridicarea standardelor educaţionale şi de performanţă.
Începuturile au fost mai dificile, datorită lipsei de omogenitate atât în ceea ce privea colectivul de cadre didactice, cât şi elevii, care proveneau din mai multe şcoli. Au existat, de asemenea, probleme legate de politizarea învăţământului, de alterare a conţinuturilor sale, de către ideologia comunistă. Printr-o bună organizare, prin control eficient şi mult tact pedagogic, conducerea şcolii a reuşit, treptat, să modeleze un colectiv didactic stabil, competent şi performant. Datele statistice evocate în acest studiu evidenţiază trendul ascendent al numărului de elevi, al promovabilităţii acestora, buna frecvenţă, lipsa abandonului şcolar; la acestea se poate adăuga şi calitatea absolvenţilor unanim recunoscută la liceele din Municipiul Arad. Trebuie, de asemenea, subliniat că, în cei 50 de ani, Şcoala Generală Nr.1 a fost şi este frecventată de către elevi proveniţi şi din alte cartiere ale oraşului, şi chiar din diferite localităţi din judeţ, o dovadă în plus a valorii câştigate în timp.
Autorităţile şcolare de dinainte şi de după 1989 au acordat şi acordă atenţie deosebită procesului de învăţământ din această şcoală-pilot, în care s-a practicat învăţământul experimental la clasele primare, învăţământul de la 6 ani în clasa I şi învăţământul cu clase speciale de gimnastică. De asemenea, şcoala a fost selectată pentru organizarea şi desfăşurarea practicii pedagogice studenţeşti, atât la clasele primare, cât şi la unele discipline de la gimnaziu (istorie, religie).
Coabitarea celor trei secţii, buna colaborare dintre ele este unul dintre elementele definitorii ale şcolii, care poate fi caracterizată, din acest punct de vedere, ca o şcoală multiculturală, un exemplu pentru alte cazuri similare din judeţ sau din ţară.
Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” a fost şi rămâne însă şi o şcoală de centru, care a beneficiat de poziţia ei atractivă, din punct de vedere geografic, atrăgând, astfel, atât personal cu înaltă calificare, cât şi elevi cu motivaţie şi disponibilităţi spre studiu şi comportament civilizat.
În prag de semicentenar, bătrânul castan din curtea şcolii – simbol al permanenţei – veghează maiestuos, patern şi autoritar, generaţiile de absolvenţi şi „dascăli” ce au înnobilat cu munca lor prestigiul şcolii şi aşteaptă, cu optimism şi speranţe îndreptăţite, centenarul.

prof. dr. Virgil Valea












NOTE

  1. Mária Matekovits, Mihály Matekovits, Egyik legrégibb aradi iskola- a volt Zarda, în Aradi Magyar Nyelvü oktatás 1918- 1997 (Învăţământul în limba maghiară din Arad între 1918- 1997), editura Fundaţia Alma Mater, Arad, 1998

  1. ***, Şcoala Generală „Mihai Eminescu” – Arad - centru, strada Episcopiei nr. 40- 42, Arad, 2007, pagina 5- 6

  1. Maria Matekovits, Mihaly Matekovits, op.cit.

  1. Ibidem

  1. Informator: Vasile Popeangă

  1. Arhiva Şcolii Generale Nr.1 Arad, Dos. 27/1, p.7

  1. Ibidem, p.1

  1. Idem, Dos.2, f-1-4

  1. Idem, Dos.3 /1960  - 1969, Situaţii statistice

  1. Idem, Dos.4/1961, Procese verbale ale Consiliului Pedagogic, f.51

  1. Idem, Dos.2, Decizii 1959/1960, f.25

  1. Informator : Eugenia Tănase

  1. Arhiva Şcolii Generale Nr.1 Arad, Dos. 3/1960-1968

  1. Ibidem

  1. Ibidem

  1. Mária Matekovits, Mihály Matekovits, op.cit.

  1. Arhiva Şcolii Generale Nr.1 Arad, Dos 27/1, Inspecţii speciale, p.358

  1. Ibidem,p.6-7

  1. Ibidem, p.12

  1. Ibidem, p.13

  1. Idem, Dos.4 /1961, Procese verbale ale Consiliului pedagogic, f.14

  1. Idem, Dos. 5\1963-1965, Procese verbale ale Consiliului pedagogic, f.4

  1. Ibidem, f.5

  1. Idem, Dos. 27\1, p.7

  1. Ibidem, p.229

  1. Ibidem, p.247

  1. Ibidem, p.315

  1. Idem, Dos. Inspecţii şcolare curente, p. 19

  1. ***, Şcoala Generală „Mihai Eminescu”- Arad-centru, Arad, 2008

  1. Arhiva Şcolii Generale Nr.1 Arad, Dos. Inspecţii şcolare curente, p.20

  1. Ibidem, p. 177

  1. Vasile Man, Dumitru Mihăilescu,  Şcoli arădene, Vol.2, Ed. Gutenberg, Arad, 2003, p.204-206

  1. Arhiva Şcolii Generale Nr.1, Arad, Dos. Inspecţii speciale, p. 23; Informator: Eugenia  Tănase

  1. Ibidem, p.19

  1. Vasile Man, Dumitru Mihăilescu, op.cit., p.211-212

  1. Magdalena Socoşan, O prezentare a  Şcolii Generale Nr.1 Arad (manuscris), 2003, p.5

  1. Vasile Man, Dumitru Mihăilescu, op.cit., p.212

  1. Informator: Eugenia Tănase