Bine aţi venit la Şcoala Gimnazială ,,Mihai Eminescu" Arad!

director, prof. Aurelian Stana
director adjunct, prof. Lupea Georgiana

vineri, 19 decembrie 2025

DWELL – Bunăstare Digitală în Educație

 Școala Noastră se alătură Proiectului European DWELL – Bunăstare Digitală în Educație

Conținut:

Suntem mândri să anunțăm că școala noastră face acum parte din proiectul european DWELL – Bunăstare digitală: O abordare holistică pentru promovarea stării de bine în cadrul extins al ecosistemului educației digitale (Număr de proiect: 101195998).

DWELL reunește școli, asociații de părinți și parteneri din Finlanda, Cipru, Grecia, România, Polonia și Bulgaria, cu scopul de a promova bunăstarea digitală în educație.

În calitate de Școală DWELL, vom sprijini cadrele noastre didactice în procesul de certificare ca Educatori pentru Bunăstare Digitală, vom participa activ la conturarea noilor politici educaționale la nivel național și european și ne vom consolida angajamentul de a asigura un mediu digital sănătos și pregătit pentru provocările viitorului pentru toți elevii noștri.

Proiect finanțat de Uniunea Europeană. Opiniile și punctele de vedere exprimate aparțin exclusiv autorului (autorilor) și nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Uniunii Europene sau a Agenției Executive Europene pentru Educație și Cultură (EACEA). Nici Uniunea Europeană, nici EACEA nu pot fi făcute responsabile pentru acestea.



,,Pași spre succes"

Astăzi s-a încheiat în scoală, proiectul ,,Pași spre succes" realizat cu cele doua clase de a VIII-a. Proiectul a presupus derularea unor activități cu invitați din exterior evoluați pe plan profesional pentru a-și împărtăși experiența. Fiecare invitat a vorbit despre lucruri prielnice pentru vârsta lor precum: importanța limitării în fața ecranelor, dezvoltarea unui caracter de om cinstit și bun, importanța lecturii, importanța ambiției și a muncii, managerierea bună a timpului și importanța înțelepciunii înainte de toate subliniată mult de preotul care a fost invitat în proiect. Au fost abordate subiecte fascinante, iar elevii au fost îndemnați să învețe, să gândească și să fie oameni de calitate. Felicitări tuturor elevilor pentru interesul de care au dat dovadă!



Pregătiri pentru Crăciun

Săptămâna de dinaintea Nașterii Domnului s-a încheiat cu activități specifice: colinde, rugăciune, Împărtășanie, serbări, ateliere creative, dărnicie, cadouri, dulciuri, veselie, prietenie.

Crăciun fericit, cu sănătate, liniște și bucurii alături de cei dragi!
Fie ca magia Crăciunului să vă umple inima de pace și casa de lumină!
Crăciun binecuvântat, plin de iubire și speranță!