“Arad, mobilizează-te!” este îndemnul lansat arădenilor din ce în ce
mai des în vederea candidaturii oraşului nostru la titlul de Capitală
Culturală Europeană 2021.
În data de 28 aprilie, acest îndemn a vizat 4 şcoli arădene, elevii
cărora au concurat în “Finala Finalistelor”, respectiv a V a ediţie a
competiţiei “Arad, mobilizează-te!”. Acest proiect educaţional îşi
propune popularizarea sportului de masă în cadrul arădenilor tineri,
elevi din ciclul primar şi gimnazial, însă mizează pe entuziasmul celor
mici şi pentru a-i atrage de partea sportului pe profesori şi părinţi.
Finaliştii, 120 de elevi, însoţiţi de părinţi, profesori şi antrenori,
s-au întrecut pentru cupa “Finalei Finalistelor”, în aplauzele
spectatorilor, în 28 aprilie, începând cu ora 10, la Sala Sporturilor
“Victoria”.
În această ediţie au fost invitate să se mobilizeze patru
unităţi şcolare, respectiv Colegiul “Csiky Gergely”, Colegiul Naţional
“Preparandia – Dimitrie Ţichindeal”, Liceul Teoretic “Adam Müller
Guttenbrunn” şi Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu”.
Pe lângă obiectivul declarat al evenimentului, de a mobiliza tinerii
să se implice în activităţi sportive şi de a le oferi o paletă variată şi atractivă de activităţi sportive din care să poată alege, proiectul
“Arad, mobilizează-te” oferă şi alte stimulente precum premii,
diplome, medalii şi cupe, însă şi tricouri şi şepci promoţionale, atât
pentru participanţi cât şi pentru cei care vin să îi încurajeze.
Totodată, acest proiect de educare a tinerilor în vederea practicării
sportului pentru un stil de viaţă sănătos şi de încurajare a formării şi menţinerii legăturilor de prietenie sportivă între unităţile şcolare
ale municipiului, intenţionează să ofere o altă perspectivă asupra
sportului, arătând prin competiţii şi probe neconvenţionale că sportul
nu trebuie să se rezume la câteva genuri populare precum baschetul,
tenisul sau înotul şi că fiecare poate găsi o modalitate care i se
potriveşte de a face sport.
Sursa: Live Arad
Echipa şcolii a ocupat locul al III-lea.
Felicitări elevilor, profesorilor şi susţinătorilor!
Prof. Carmen Marcu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.