BUNĂ ZIUA! GOOD AFTERNOON! BONJOUR! GUTEN TAG!
Ziua Limbilor Europei este o manifestare care celebrează
diversitatea lingvistică, plurilingvismul, învăţarea limbilor străine pe
durata vieţii. Ziua Europeană a Limbilor Moderne are ca obiectiv să atragă
atenţia asupra importanţei învăţării limbilor străine şi să sensibilizeze populaţia cu privire la existenţa şi valoarea tuturor limbilor
vorbite în Europa, încurajând învăţarea lor.
Manifestarea a debutat în anul 2001, an care a fost declarat de Consiliul Europei Anul european al limbilor vorbite. De atunci, în fiecare an, la 26 septembrie, în fiecare din cele 45 de state membre ale Consiliului Europei, se sărbătoreşte Ziua limbilor vorbite.
În Europa se vorbesc 23 de limbi oficiale, dar există şi peste 60 de comunităţi autohtone care vorbesc o limbă regională sau minoritară.
În data de 26 septembrie 2012, cu ocazia Zilei Europene a Limbilor Moderne, elevii claselor a VII-a A şi a VIII-a A din şcoala noastră au participat la câte un concurs de cultură şi civilizaţie engleză şi americană.
Echipele au fost ajutate de colegii lor mai mici, din clasele a III-a A, a IV-a A şi a IV-a B.
Competiţiile au fost antrenante şi distractive, iar scopul activităţii a fost acela de a-i face conştienţi pe elevi de importanţa limbilor străine.
Alţi elevi au realizat colaje şi alte lucrări având această temă.
LA REVEDERE! GOOD BYE! AU REVOIR! AUF WIEDERSEHN!
Prof. lb. engleză, MIRCEA ADINA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.