Imaloklasse: Laternenfest- Sărbătoarea Sf. Martin- 10. 11. 2011...

Imaloklasse: Laternenfest- sărbătoarea Sf. Martin- 10. 11. 2011...:

Ziua Sfântului Martin

Ziua Sfântului Martin este sărbătoarea lui Martin de Tours, fixată în calendarul catolic și protestant la data de 11 noiembrie. În Europa Centrală acest obicei are forme diferite, dar în principal constă într-o procesiune cu cântece despre Sf. Martin și o masă festivă, înaintea postului Crăciunului.
Acest obicei provine din lumea antică, din Imperiul Bizantin, în care creștinii sărbătoreau Ziua Sfântului Martin (11 noiembrie) ca pe ultima mare sărbătoare de dinaintea postului de 40 de zile al Crăciunului.
Această sărbătoare a fost preluată și pe Valea Rinului, unde la data de 11 noiembrie este declarat oficial Carnavalul. Impozitul era plătit în trecut prin produse naturale, iar gâsca era îndopată înainte de Crăciun, de aici provine „gâsca” ca simbol al sărbătorii Sf. Martin.
În seara zilei de Sf. Martin are loc în Europa Apuseană o procesiune a copiilor, în care aceștia parcurg un anumit traseu având lămpașe în mâini și cântând cântecul lui Martin.

Legenda Sf.Martin

Se ştie că legendele s-au transmis din generaţie în generaţie pe cale orală, aşa încât ele diferă în amănunt dar se aseamănă în ansamblu. Astfel într-una dintre ele Martin von Tours ( 316-397) ar fi fost fiul unui tribun roman, într-o altă legendă se spune că în timpul romanilor, copiii militarilor de profesie erau obligaţi prin lege să intre la rândul lor în armată, urmând meseria părinţilor, cazul lui Martin von Tours. Deşi s-a opus din răsputeri deoarece nu accepta violenţa, totuşi el a fost obligat să se înroleze încă de la vârsta de 15 ani. Cu toată viaţa aspră şi felul în care erau instruiţi soldaţii pentru a fi gata oricând să ucidă, Martin nu s-a schimbat, a rămas la fel de bun, tolerant, omenos, fiind gata oricând să sară în ajutorul semenilor săi, să-i ajute pe cei săraci, pe cei bolnavi, pe cei înfometaţi – toate acestea dintr-o soldă care în mod normal de abia ajungea unui singur om.
Într-o toamnă târzie şi rece, Martin a întâlnit un bătrân atât de sărac încât hainele îi erau numai zdrenţe pe el. Era frig, un vânt îngheţat sufla deslănţuit ridicând în trombe frunzele uscate, iar bietul bătrân, aciuit lângă zidul unei case, aşa ca un câine de pripas, stătea ghemuit pe jos, în aşteptarea îngheţului morţii.
Văzându-l, Martin n-a mai stat pe gânduri şi deoarece nu avea cum să-l ajute altfel, şi-a scos mantia ostăşească de pe umeri şi cu paloşul a despicat-o în două, oferind bătrânului jumătate din ea.
În aceeaşi noapte, Martin l-a visat pe Isus îmbrăcat în jumătatea de mantie pe care o dăduse omului sărac. Acesta i-a spus: „Martin, ceea ce dai aproapelui tău aflat la necaz, îmi dai mie, şi binele care îl faci pentru altul, mi-l faci mie.”
Ce s-a mai întâmplat apoi? Martin s-a botezat devenind creştin, iar viaţa sa a fost un exemplu de dăruire şi bunătate. La vârsta senectuţii a fost propus să fie episcop, dar Martin modest, nu dorea astfel de titluri şi funcţii, aşa că, pentru a nu fi găsit s-a ascuns într-un grajd unde iernau gâştele. Exact ca la Roma, gâştele au făcut o asemena gălăgie încât cei care-l căutau au venit la sigur şi l-au găsit, astfel Martin nu a mai putut refuza înalta distincţie şi a fost făcut episcop. Aceasta întâmplare ar explica simplist motivul ritualului „culinar” de pe 11 noiembrie.

Nimeni nu va şti vreodată cum s-au petrecut faptele, dar important este mesajul pe care îl transmite această legendă: cine împarte şi dăruieşte, va fi fericit.

Cu luminile lor, copiii care colindă străzile, doresc să aducă un strop de bucurie tuturor trecătorilor cu inima deschisă.