Elevii claselor cu predare în limba germană au sărbătorit LATERNENFEST, sărbătoarea Sfântului Martin.
Potrivit calendarului romano-catolic, ziua de 11 noiembrie este dedicată sărbătoririi Sfântului Martin.
În
Europa Centrală, ea este celebrată în moduri diferite, cel mai adesea
printr-o procesiune cu cântece şi o masă festivă înaintea perioadei de
post ce precede Crăciunul.
În
Occident, momentul este marcat de copiii care pornesc în alai cu
lampioane în mâini, un obicei care, de ani buni, s-a încetăţenit şi la
noi.
Legenda Sf.Martin
Se
ştie că legendele s-au transmis din generaţie în generaţie pe cale
orală, aşa încât ele diferă în amănunt dar se aseamănă în ansamblu.
Astfel într-una dintre ele Martin von Tours ( 316-397) ar fi fost fiul
unui tribun roman, într-o altă legendă se spune că în timpul romanilor,
copiii militarilor de profesie erau obligaţi prin lege să intre la
rândul lor în armată, urmând meseria părinţilor, cazul lui Martin von
Tours. Deşi s-a opus din răsputeri deoarece nu accepta violenţa, totuşi
el a fost obligat să se înroleze încă de la vârsta de 15 ani. Cu toată
viaţa aspră şi felul în care erau instruiţi soldaţii pentru a fi gata
oricând să ucidă, Martin nu s-a schimbat, a rămas la fel de bun,
tolerant, omenos, fiind gata oricând să sară în ajutorul semenilor săi,
să-i ajute pe cei săraci, pe cei bolnavi, pe cei înfometaţi – toate
acestea dintr-o soldă care în mod normal de abia ajungea unui singur om. Într-o
toamnă târzie şi rece, Martin a întâlnit un bătrân atât de sărac încât
hainele îi erau numai zdrenţe pe el. Era frig, un vânt îngheţat sufla
deslănţuit ridicând în trombe frunzele uscate, iar bietul bătrân, aciuit
lângă zidul unei case, aşa ca un câine de pripas, stătea ghemuit pe
jos, în aşteptarea îngheţului morţii. Văzându-l, Martin n-a mai stat
pe gânduri şi deoarece nu avea cum să-l ajute altfel, şi-a scos mantia
ostăşească de pe umeri şi cu paloşul a despicat-o în două, oferind
bătrânului jumătate din ea.
În aceeaşi noapte, Martin l-a visat pe
Iisus îmbrăcat în jumătatea de mantie pe care o dăduse omului sărac.
Acesta i-a spus: „Martin, ceea ce dai aproapelui tău aflat la necaz, îmi
dai mie, şi binele care îl faci pentru altul, mi-l faci mie.”( Matei
25-43)
Ce s-a mai întâmplat apoi? Martin s-a botezat devenind
creştin, iar viaţa sa a fost un exemplu de dăruire şi bunătate. La
vârsta senectuţii a fost propus să fie episcop, dar Martin modest, nu
dorea astfel de titluri şi funcţii, aşa că, pentru a nu fi găsit s-a
ascuns într-un grajd unde iernau gâştele. Exact ca la Roma, gâştele au
făcut o asemena gălăgie încât cei care-l căutau au venit la sigur şi
l-au găsit, astfel Martin nu a mai putut refuza înalta distincţie şi a
fost făcut episcop. Aceasta întâmplare ar explica simplist motivul
ritualului „culinar” de pe 11 noiembrie.
Numele Martin se crede că
este de origine latină – Martinus - derivat fiind de la Marte – zeul
războiului la romani. El mai are semnificaţia de „Luptătorul,
Războinicul, Cel care aparţine lui Marte. Începând cu episcopul Martin
von Tours care a fost beatificat ca sfânt şi numele este creştin