Bine aţi venit la Şcoala Gimnazială ,,Mihai Eminescu" Arad!

director, prof. Aurelian Stana
director adjunct, prof. Lupea Georgiana

joi, 27 martie 2014

Campionatul Poveştilor

             Clasele a IV-a A, B şi C, însoţite de doamnele prof. înv. primar Balint Laura, Dreghici Mihaela şi Borzak Clara, au participat joi, 20.03.2014 la Campionatul Poveştilor organizat la Galleria Arad de către Asociaţia Magia Cuvântului. Copiii au fost încântaţi de activitatea celor două tinere organizatoare, Mihaela Blaga şi Giorgiana Popan, dedicate trup şi suflet poveştilor şi copiilor. E a doua întâlnire de acest gen, după Festivalul Poveştilor la care au participat toţi elevii ciclului primar.
         După jocurile de "spargere a gheţii", cu prinţi şi prinţese, a urmat crearea poveştilor.
            Poveştile inventate de elevi vor fi citite de organizatoare, urmând să se aleagă cele mai interesante. Elevii care au scris acele poveşti pot fi invitaţi în emisiunea de acelaşi profil realizată de West TV, într-una din zilele de sâmbătă dimineaţa. Realizatoarea acestei emisiuni este însăşi actriţa Giorgiana Popan, iar copiii vor crea spontan poveşti pe diferite teme.
            Ieri la ora 13 au fost invitaţi la sediul West TV 10 elevi ai claselor a II-a şi a III-a, însoţiţi de doamna prof. înv. primar Binchiciu Ileana care au participat la o filmare pentru emisiunea de sâmbăta viitoare. Elevii au fost selectaţi de doamnele organizatoare în funcţie de poveştile create la Festivalul Poveştilor.

duminică, 9 martie 2014

Eco Olimpiada Elevilor

          Alături de alte şcoli din ţară, şcoala noastră a participat la Eco Olimpiada Elevilor. Informaţii despre acest concurs se pot găsi pe site-ul www.colecteazaselectiv.ro. Din fiecare şcoală au participat câte două clase, una a III-a şi una a IV-a. Elevii claselor au primit materialele pe care să le studieze, să le discute la clasă, apoi, după ce au parcurs tot materialul, să alcătuiască câte o compunere având ca temă cele studiate, dar să îşi folosească şi creativitatea. Câte o compunere din fiecare clasă a fost selectată şi postată pe site.
          Elevii claselor a III-a D şi a IV-a A au participat la Eco Olimpiada Colecteaza selectiv. Dintre toate compunerile, care au fost deosebit de interesante, din clasa a III-a D a fost aleasă compunerea elevei Todoran Brigitte, iar din clasa a IV-a A compunerea Mălinei Cilibia. Dacă sunteţi interesaţi, puteţi citi compunerile acestea pe site-ul de mai jos, apoi acestea pot fi votate.  

 http://www.colecteazaselectiv.ro/voteaza-compunerile-din-ecolimpiada-elevilor/

Se selectează judeţul, oraşul, şcoala şi numele celor două eleve, pe rând, votându-se compunerea fiecăreia.

           SUCCES    FETELOR!

sâmbătă, 1 martie 2014

ÎNSCRIERI CLASA PREGĂTITOARE LIMBA GERMANĂ

JOI, 13 MARTIE, LA ORA 16, LA ȘCOALA GIMNAZIALĂ ,,MIHAI EMINESCU” VA AVEA LOC ȘEDINȚA CU PĂRINȚII COPIILOR CARE OPTEAZĂ PENTRU CLASA PREGĂTITOARE CU PREDARE ÎN LIMBA GERMANĂ.
                                                                    


DIRECTOR PROF. MONICA IENCIU