Bine aţi venit la Şcoala Gimnazială ,,Mihai Eminescu" Arad!

director, prof. Aurelian Stana
director adjunct, prof. Lupea Georgiana

joi, 31 ianuarie 2013

La Teatrul de Marionete

         Marţi, 29.01.2013, elevii claselor Pregătitoare-I-II, iar azi elevii claselor III-IV au vizionat piesa de teatru „Fabuloasa călătorie a domnului Nostoc”, pusă în scenă de Radu Dinulescu.
         Nostoc, poet vizionar, ajunge întâmplător pe o planetă poluată de uzinele domnului Bisness. Îşi instalează noua sa locuinţă printre roboţi-deşeu, dorind să amenajeze aici un spaţiu sănătos, uman şi primitor.
         Decoruruile au fost realizate din obiecte reciclate. Piesa a fost un spectacol interactiv, la finalul căruia copiii au fost invitaţi de personajele de pe scenă să-şi dea cu părerea despre mesajul transmis, despre importanţa păstrării unui mediu curat, despre poluare, dar au fost invitaţi totodată să facă şi sugestii actorilor.
                           
                                                                     Prof. înv. primar, Balint Laura


Activitate împreună cu Poliţia

           Elevii claselor a VIII-a şi a VII-a au participat la o activitate  organizată de Poliţie împreună cu psihologul şcolii, doamna David Rodica. Au fost abordate subiecte de ordin civic, discutându-se ce grup de prieteni trebuie să-şi aleagă elevii, ce activităţi desfăşoară împreună, cum să se ferească de pericole. Au fost urmărite şi nilte filmuleţe educative care au avut drept scop diminuarea delincvenţei juvenile.


joi, 24 ianuarie 2013

Premianţii Lumina Math

       Premianţii Concursului Naţional de matematică Lumina Math din întreg judeţul au fost convocaţi azi, la ora 14, la Liceul Pedagogic, pentru a li se înmâna într-un cadru festiv diplomele.
       Din şcoala nostră au participat elevii care au obţinut cele mai bune rezultate la proba de baraj:
  • Ştreangă Eduard, clasa a III-a A, locul I - 94 de puncte
  • Strună Fabian - Ionuţ, clasa a III-a B, locul I - 82 de puncte
  • Giurgiu Silviu - clasa a II-a D, locul al III-lea - 68 de puncte
  • Todoran Brigitte - clasa a II-a D, locul al III-lea - 67 de puncte.

Hora Unirii

      Elevii şcolii au marcat prin diverse activităţi Ziua Unirii Mici.
      Dacă cei mari au participat la o activitate unde a fost prezentată importanţa acestei zile, elevii ciclului primar, clasele a II-a A, a III-a A, a IV-a A, a IV-a B şi a IV-a C au dansat Hora Unirii în curtea şcolii.


   

marți, 15 ianuarie 2013

Aniversarea naşterii poetului Mihai Eminescu

       Elevii şcolii noastre au omagiat naşterea poetului Mihai Eminescu, poet căruia şcoala noastră îi poartă numele.
       Astăzi, au fost organizate activităţi la biblioteca şcolii, împreună cu doamna bibliotecară, Maria Drăgan şi elevii claselor I B, a III-a A, a III-a B şi a III-a C, urmând ca în cursul săptămânii să urmeze şi alte activităţi.
       A fost prezentată biografia poetului, apoi au fost recitate poezii ale acestuia. Elevii au ascultat unele versuri ale lui Mihai Eminescu pentru care s-au compus melodii.
       A fost organizată câte o expoziţie de carte la bibliotecă şi la etajul I al şcolii. Totodată elevii ciclului gimnazial au realizat o expoziţie a portofoliilor lor, au încercat să realizeze portrete ale poetului, iar cei mici au pictat planşe inspirate de unele versuri.